Despre

Bună!

Prin acest site vreau să te ajut să descoperi fericirea în momentele obișnuite în care pregătești deserturi simple și sănătoase.

Numele meu este Alexandra, iar eu sunt cea care va realiza rețetele de pe acest blog.

În primul rând, trebuie să știi că ador să încerc mâncăruri și rețete cât mai diferite, din culturi diverse, si cât mai autentice. Dar, ce iubesc cel mai mult când vine vorba de mâncare, este desertul.

Dintotdeauna mi-au plăcut dulciurile, însă când am devenit mult mai conștientă de ceea ce intră în corpul meu, am decis să prepar cât mai multe dulciuri acasă. Pofticioasă fiind, acum sunt mult mai puțin tentată să cumpăr dulciuri din magazine, deoarece știu că ceea ce pot pregăti eu acasă este mult mai sănătos și delicios, iar astfel, știu exact ce ingrediente conțin.

Astfel, asta încerc să realizez prin acest blog, să împărtășesc rețete care să demonstreze că, pe lângă faptul că rezultatele obținute sunt fantastice, mai sunt și simple de pregătit. Eu nu sunt un bucătar profesionist, iar tot ceea ce eu am reușit să pregătesc de-a lungul timpului este datorită încercărilor reușite sau nereușite, iar dacă eu pot face asta, cred că pot oferi și altora încrederea de a încerca, alături de mine.

Acum tot ce ne mai rămâne, e să ne apucăm de gătit și de pus în cuptor deserturi.

Pentru orice întrebări, nu ezita să mă contactezi la info [at] prajiturit.ro sau pe rețelele sociale unde Prăjiturit este prezent.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.